10 Apr 2017

Iepurașul a venit mai devreme





La sfârșitul acestei săptămâni vom sărbători Paștele așa că ce de ce pretext mai bun aveam nevoie pentru a mă răsfăța puțin? Am zis să îl chem pe Iepuraș mai devreme și repede am plasat o mică comandă pe site-ul celor de la The Body Shop.

Primul lucru de care aveam nevoie era untul demachiant cu mușețel 'Camomile Sumptuous Cleansing Butter'. Am vorbit și pe Youtube despre el, în videoclipul 'Produse preferate dar puțin promovate'. De această dată mi-am achiziționat chiar două pentru că aveau o ofertă de -40% și dacă tot știu că e un must-have în rutina mea de îngrijire a tenului, s-a potrivit la fix acest discount.

Nu știu despre voi dar eu foarte greu îmi nimeresc nuanța potrivită pentru fondul de ten și dacă tot mă pusesem pe cheltuit bani frunzărind site-ul The Body Shop, de ce să nu iau și picăturile pentru deschiderea fondului de ten denumite 'Shade Adjusting Drops'? Promit să revin cu un review despre acestea pentru că mi se par interesante și nu multe companii de make-up au așa ceva disponibil pe piață în momentul de față.

Ca orice site care se respectă, în momentul în care ești mulțumit cu ce ai în coșul de cumpărături și vrei să plasezi comanda, vezi la final că trebuie să mai cheltui ceva bănuți pentru a putea beneficia de transport gratuit și ca orice român care se respectă, normal că vrei ca totul să fie gratuit chiar dacă asta înseamnă să mai dai banii pe altceva deci practic e o păcăleală daaaaar eu sunt fată și daca The Body Shop mă îmbie să-mi mai cumpăr ceva, pot eu să rezist? Păi nu!
Și uite așa, mi-am comandat și un șampon pentru strălucire 'Rainforest Shine Shampoo', pentru că am o tonă de șampoane în baie dar puteam eu să plătesc livrarea în loc să cumpăr strălucirea? Nu puteam și nici nu voiam.

Sper ca Iepurașul să vină și la voi, să vă aducă în primul rând liniște în case și în suflete, cu mese pline alături de cei dragi!

Paște Fericit!

No comments:

Post a Comment