12 Jun 2017

'#Girlboss' de Sophia Amoruso ⎮ Ce mai citesc?


Știu că sunt atâția critici de carte și atâtea bloguri despre carte, că numai eu mai lipseam să îmi dau cu părerea despre cărți. Dar nu fac asta pentru a arăta cât de cultă sunt eu sau ce mult citesc. Nicidecum! O fac pentru că mie îmi este foarte greu să mă decid ce cărți să cumpăr întrucât sunt atât de multe iar banii, din păcate, nu curg la robinet. Și de fiecare dată când mă documentez despre o carte, peste tot văd că e ridicată la cer de cât de minunată e și Vaai! câte premii are. Așa că m-am gândit că dacă pot să ajut cu un review subiectiv, simplu și nepompos, de ce să nu o fac? Până la urmă, nimeni nu e obligat să citească acest blog dacă îi displace.

Cartea Sophiei Amoruso am cumpărat-o într-o vacanță. O tot vedeam pe Youtube și auzisem cât de mișto e tipa asta. Prin urmare, am zis să îi dau o șansă.
Cartea '#Girlboss' nu este o mișcare feministă. Cel puțin așa lasă senzația titlul iar probabil că bărbații o evită tocmai din acest motiv.
Îți recomand să citești '#Girlboss' indiferent dacă ești femeie sau bărbat. E o lectură motivațională despre reușita în carieră a Sophiei.
Nu am să vă povestesc eu cartea dar ideea principală e că Sophia a ridicat o afacere de milioane de dolari pornind de la 0. Fără un sponsor, fără mită și fără să dea în cap altcuiva. Doar pasiune și multă muncă. Foarte multă muncă!
Pe mine m-a prins povestea ei și felul în care e scrisă. M-a făcut să mă gândesc mai mult la ceea ce vreau să fac cu adevărat pentru că sunt o fire creativă iar în ultimii ani simt că am deviat puțin de la ceea ce-mi doresc să fac în viața asta și m-am lăsat purtată de rutina unui job care nu îmi place și care simt cum îmi taie din elan.
'#Girlboss' mi-a reamintit că dacă îmi doresc ceva cu adevărat,trebuie să nu încetez să visez dar mai ales, să nu renunț la munca și devotamentul pentru a-mi împlini dorința.
Dacă nu credeți în povești frumoase, în realizarea imposibilului, vă sfătuiesc să nu citiți această carte pentru că veți spune ca tipa bate câmpii, că e doar visul american la mijloc sau că sigur autoarea minte și ne vinde bezele. Mai bine dați pe Capatos și vă uitați la cât a mai dat Bianca Drăgușan pe ultima operație de botox. Stil, clasă, ceva de vis!

'#Girlboss' e o lectură ușoară, care nu necesită atenție la detaliu și nici un dicționar lângă. E o carte scrisă ca de la prieten la prieten și asta m-a făcut să îmi placă de la prima pagină.

No comments:

Post a Comment