19 Jun 2017

5 parfumuri pe care vreau să le testez


Dacă nu v-ați prins până acum, mie îmi plac parfumurile foarte mult. Atât de mult încât aș vrea să descopăr întruna arome noi dar în același timp să mă pot bucura și de miresmele pe care le iubesc de ani de zile. Asta ar însemna să am un salariu dedicat doar parfumurilor, ceea ce nu se poate... sau cel puțin, nu acum.
Altă variantă ar fi să vrea cineva, o companie de parfumuri sau ceva de genul acesta, să mă angajeze  pe post de cobai de parfumuri noi. Vă dați seama ce fericire ar fi pe mine să merg la muncă?! (dacă chiar mă ia cineva în serios, m-aș bucura sincer!!!)
Acum, lăsând gluma la o parte, m-am gândit să scriu puțin despre câteva parfumuri care mă intrigă. Sunt parfumuri pe care nu le-am mai avut în colecția mea dar pe care intenționez să le am cât mai curând posibil. Așa că încep cu primul pe listă, creme de la creme, crizantema crizantemelor și mama dorințelor parfumiene..

1. Womanity - Thierry Mugler
Parfumul ăsta e otravă ademenitoare. Nu-mi place dar în același timp e genul de parfum care mă face de fiecare dată când îl simt, să vreau să îl mai inspir încă o dată și încă o dată și tot așa. Zic otravă pentru că este intoxicant, e impunător, țipător, poate chiar supărător dacă este purtat neadecvat.
A fost destul de popular la lansare dar valul a trecut repede pentru că nu este un parfum pentru toată lumea. E genul care strigă în locul tău: "Hei, sunt aici!"
L-am testat de câteva ori și îmi amintesc că își schimba mirosul pe pielea mea dar aș vrea să-l fac să meargă și pentru mine, măcar la ocazii mai speciale.

2. She - Giorgio Armani
De parfumul acesta știu de foarte mulți ani dar niciodată nu i-am acordat atenție. Asta pentru că e un parfum cuminte, așezat, cald. E fix la polul opus față de "Womanity". Ce m-a atras la el este că are note masculine, lemnoase iar eu ador genul acesta de arome! Nu cred că l-aș fi descoperit dacă nu luam un tester pentru a-l încerca pe mine. E ușor monoton dar suficient de atractiv încât să meargă pentru zilele în care nici părul nu stă cum trebuie.

3. Treśor In Love - Lancome
Am avut "Treśor Midnight Rose" și mi-a plăcut foarte mult dar vreau să îl testez și pe cel "In Love" pentru că e mai dulce dar nu atât de greoi ca "Treśor-ul" original. Mi se pare că nu are notele acelea de tabac și de asta se simt mai bine notele florale. Versiunea originală o păstrez pentru vârsta a treia.
E o aromă foarte feminină ce mă duce cu gândul la un buchet de bujori pe un pat de dantelă.

4. Yellow Diamond - Versace
Dacă soarele ar putea avea un miros, ar fi clar "Yellow Diamond" de la Versace. E un parfum cald, citric/floral, curat, vesel, optimist, tineresc. E rezistent și mi se pare că miroase și mai bine pe o piele bronzată.
Iarna, parfumul ăsta nu ar avea haz. Ar fi ca un frappe dintr-o nucă de cocos pe pârtie la minus 10 grade. În schimb vara este curcubeu pentru simțul olfactiv!
 
5. SeeBy - Chloe
Așa de bine miroase acest parfum!! Parcă e o briză într-o dimineață răcoroasă de vară care te poartă până într-o grădină de trandafiri.
Problema lui este că nu persistă mai deloc și din acest motiv ezit să îl cumpăr. Altfel, ar fi fost al meu de mult. Consider că este perfect pentru primăvară/vară.

Cam acestea sunt cele 5 parfumuri care mă intrigă dar nu vă imaginați că lista mea se termină aici. Ehee, ba chiar deloc!
Mai am destule pe care mi le doresc dar momentan vreau să mai consum și din cele pe care le dețin în momentul de față. Dacă sunteți curioși să vedeți colecția mea de parfumuri, vă invit să urmăriți videoclipul în care vi le prezint pe toate, în detaliu, dând click aici.

Spuneți-mi dacă ați încercat vreunul dintre aceste parfumuri sau dacă aveți altele în minte pentru a le cumpăra curând?

12 Jun 2017

'#Girlboss' de Sophia Amoruso ⎮ Ce mai citesc?


Știu că sunt atâția critici de carte și atâtea bloguri despre carte, că numai eu mai lipseam să îmi dau cu părerea despre cărți. Dar nu fac asta pentru a arăta cât de cultă sunt eu sau ce mult citesc. Nicidecum! O fac pentru că mie îmi este foarte greu să mă decid ce cărți să cumpăr întrucât sunt atât de multe iar banii, din păcate, nu curg la robinet. Și de fiecare dată când mă documentez despre o carte, peste tot văd că e ridicată la cer de cât de minunată e și Vaai! câte premii are. Așa că m-am gândit că dacă pot să ajut cu un review subiectiv, simplu și nepompos, de ce să nu o fac? Până la urmă, nimeni nu e obligat să citească acest blog dacă îi displace.

Cartea Sophiei Amoruso am cumpărat-o într-o vacanță. O tot vedeam pe Youtube și auzisem cât de mișto e tipa asta. Prin urmare, am zis să îi dau o șansă.
Cartea '#Girlboss' nu este o mișcare feministă. Cel puțin așa lasă senzația titlul iar probabil că bărbații o evită tocmai din acest motiv.
Îți recomand să citești '#Girlboss' indiferent dacă ești femeie sau bărbat. E o lectură motivațională despre reușita în carieră a Sophiei.
Nu am să vă povestesc eu cartea dar ideea principală e că Sophia a ridicat o afacere de milioane de dolari pornind de la 0. Fără un sponsor, fără mită și fără să dea în cap altcuiva. Doar pasiune și multă muncă. Foarte multă muncă!
Pe mine m-a prins povestea ei și felul în care e scrisă. M-a făcut să mă gândesc mai mult la ceea ce vreau să fac cu adevărat pentru că sunt o fire creativă iar în ultimii ani simt că am deviat puțin de la ceea ce-mi doresc să fac în viața asta și m-am lăsat purtată de rutina unui job care nu îmi place și care simt cum îmi taie din elan.
'#Girlboss' mi-a reamintit că dacă îmi doresc ceva cu adevărat,trebuie să nu încetez să visez dar mai ales, să nu renunț la munca și devotamentul pentru a-mi împlini dorința.
Dacă nu credeți în povești frumoase, în realizarea imposibilului, vă sfătuiesc să nu citiți această carte pentru că veți spune ca tipa bate câmpii, că e doar visul american la mijloc sau că sigur autoarea minte și ne vinde bezele. Mai bine dați pe Capatos și vă uitați la cât a mai dat Bianca Drăgușan pe ultima operație de botox. Stil, clasă, ceva de vis!

'#Girlboss' e o lectură ușoară, care nu necesită atenție la detaliu și nici un dicționar lângă. E o carte scrisă ca de la prieten la prieten și asta m-a făcut să îmi placă de la prima pagină.